Romstal sustine performanta in tenis de masa

"Ecourile Campionatului Mondial de Juniori de la Riva del Garda aproape s-au stins, bucuria e de scurtă durată. Am trăit alături de familiile noastre, ale tuturor celor prezenți la Mondiale și alături de prietenii noștri de pe Facebook si nu numai, emoția câștigării celor 3 medalii de bronz, medalii obținute cu multă trudă și dăruire. În sufletele noastre ne-am fi dorit poate mai mult, un semn sănătos dealtfel, dar cumva, am avut satisfacția unor premiere. Prima medalie pentru băieți la Mondialele de Juniori, un indiciu clar că suntem pe drumul cel bun și că această echipă minunată va avea un cuvânt de spus în tenisul de masă european și mondial. Bravo, Cristi Pletea, Rareș Șipoș, Dragoș Oprea, Florin Spelbuș, alături de antrenorii lor, Mădălin Ionașcu și Alex Gheorghe! Fetele, ca de obicei, ne-au obișnuit cu medalii, bronzul de la echipe a venit să confirme valoarea lotului nostru: Adina Diaconu, Andreea Dragoman, Tania Plăian, Elena Zaharia și antrenorul Petre Arnăutu, secund Felicia Coneschi.

Prezent la Campionatul Mondial, pentru a-și ajuta colegii, a fost și antrenorul Marian Filipaș. Iar medalia de bronz de la dublu mixt (probă Olimpică la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020) câștigată de Adina Diaconu & Cristian Pletea, este o alta dovadă că tenisul de masă românesc este în topul mondial, asta după ce în premieră, în sferturi, am învins un dublu din China. Privind podiumul Campionatului Mondial la aceste probe, nu putem să nu remarcăm că suntem singurii europeni în marea de asiatici ce domină sportul nostru și cu atât mai mare este satisfacția și mândria noastră. Au fost acolo să pună umărul la victoriile noastre, antrenorul federal Viorel Filimon, dar și staff-ul tehnic format din Adriana Zamfir -secretar general, Cristi Crețu – secretar general adjunct, Edi Craciun – medic, Mioara Șincan – psiholog, Cosmin Grasu – maseur, precum și președintele FRTM, Cristi Romanescu. Mulțumim, Anamaria, Luminița, Gabriela, Lăcrămioara, Stelică și Viorel, ne sunteți mereu alături. Cu gândul si cu susținere totală a fost, ca întotdeauna, lângă noi, partenerul oficial ROMSTAL.

Sunt multe de spus acum, la final, ne-ar fi plăcut poate ca performanțele noastre să aibă ecou mai mare în media, ne-ar fi plăcut să se înțeleagă că aceste medalii mondiale la juniori reprezintă semnalul pozitiv pentru viitorul tenisului de masă românesc. Dar suntem siguri că noi vom continua să ne facem treaba în sală, la cluburi și trebuie să le mulțumim tuturor celor care au dat sportivi la loturile naționale, antrenori, conducători de cluburi, sponsori locali și nu numai: Constanța, Slatina, Bistrița, Mediaș, Cluj-Napoca, Buzău și Câmpulung, sunt orașele din care au plecat campionii noștri, acolo unde se întâmplă partea nevăzută a performanței, cea care are miros de transpirație, tremur de îndoială și apăsarea că nimic nu e de ajuns. Tuturor celor din spatele cortinei, le mulțumim și îi asigurăm că fiecare își merită locul lui în istoria recentă a tenisului de masă românesc. Pentru că toți facem parte din aceeași mare familie a acestui sport minunat, pe care îl iubim necondiționat și care, în schimbul dăruirii totale, ne oferă cele mai frumoase momente de viață, atunci când reușim să transformăm munca în medalii."

Beatrice Romanescu, Marketing & PR FRTM