Curatare silicon de pe faianta si suprafete ceramice

Informatii generale – Silicon

Inainte de a afla cum se curata resturile de silicon de pe faianta si suprafete ceramice este bine sa aflam mai multe despre acest produs. Siliconul este utilizat de catre instalatori, electricieni sau zugravi pentru a etansa cu succes diverse rosturi aparute pe parcursul lucrarilor. Produsul este folosit in numeroase proiecte deoarece este rezistent la umiditate crescuta, dar si in fata radiatiilor ultraviolete. El se gaseste sub forma de tuburi care faciliteaza aplicarea. Totusi, desi siliconul isi face treaba foarte bine, etansand fara probleme rosturile, el nu poate fi aplicat la perfectie, aparand adesea pete pe suprafetele invecinate. Din fericire exista diverse metode destul de simple care ne vor ajuta sa curatam rapid si fara costuri mari petele de silicon.

Nu uitati, siliconul are proprietatea de a se intari rapid, lucru care depinde insa de grosimea stratului aplicat, si de conditiile camerei unde se utilizeaza, ne referim aici la temperatura si umiditate. In acest articol avem solutii de indepartare a excesului de silicon de pe suprafetele ceramice chiar daca este proaspat aplicat sau deja intarit.

Silicon

Solutii indepartare silicon intarit

De cele mai multe ori atunci cand ne apucam de operatia de curatare a siliconului de pe faianta, gresie sau alte suprafete ceramice, acesta este deja intarit. In acest caz, poate cea mai simpla metoda de indepartare a stratului de silicon sanitar sau universal este de a-l razui/ taia cu ajutorul unei lame. Ca rezultatul sa fie unul pe masura asteptarilor si pentru a ne usura sarcina putem incalzi cu foehnul timp de 30 – 40 de secunde. Astfel acesta va fi mai maleabil si mai usor de indepartat.

Curatare silicon

Nu trebuie sa investim in ustensile speciale daca stratul reziduriilor de silicon este unul redus. Avem nevoie de lama unui cutter sau o spatula pe care o vom introduce cu taisul piezis intre suprafata pe care a fost aplicata solutia si siliconul propriu-zis. Se indeparteaza excesul de silicon taindu-se cat mai mult iar resturile se vor sterge cu o carpa sau un burete de spalat vase inmuiate intr-un produs de curatare. Trebuie sa retine ca lama de cutter trebuie manuita cu atentie astfel incat sa nu indepartam si glazura de pe faianta si gresie. O alta solutie poate fi utilizarea unui spaclu din lemn ori plastic.

O alta solutie pentru indepartarea siliconului intarit poate fi obtinuta prin formarea unei paste din apa si faina care se va aplica peste reziduri. Vom lasa pasta sa se usuce si sa actioneze. Dupa vom spala bine zona si vom observa ca pasta va fi indepartata impreuna cu excesul de silicon.

curatarea siliconului de pe faianta

Odata intarit, siliconul este un materialul greu de indepartat cu materiale obisnuite de curatat. Trebuie asadar sa utilizati solutii speciale din comert sau sa aplicati metodele aratate mai sus. In ceea ce priveste aceste solutii speciale ele trebuie aplicate doar pe zonele afectate. Timpul de actionare al acestora este diferit. El depinde in general de grosimea siliconului ce se doreste a fi indepartat. In fuctie de instructiunile de utilizare vom lasa solutia sa actioneze asupra reziduurilor de silicon de la o ora pana la chiar jumatate de zi daca vrem sa indepartam straturi mai consistente.

Solutie indepartare silicon mucegait

In cazul in care siliconul a fost aplicat intr-un loc cu multa umiditate acesta risca sa fie afectat de mucegai. Care sunt solutiile pentru curatarea siliconului in acest caz? Mai intai trebuie sa spalam siliconul foarte bine doar cu apa. Mai apoi preparam o solutie din clor si apa calda si, cu ajutorul unui burete vom spala din nou suprafata cu siliconul mucegait dupa care vom lasa sa se usuce. Ultima etapa o reprezinta clatirea cu apa calda din abundenta si aerisirea incaperii respective. Iata de ce este recomandat ca operatiunea sa fie facuta in timpul zilei, cand vremea va permite o aerisire normala.

solutii pentru curatarea siliconului

Produse profesionale de indepartat siliconul

In ceea ce priveste investitiile pe care trebuie sa le faceti pentru curatarea siliconului de pe faianta, gresie si alte suprafete ceramice acestea nu sunt extrem de ridicate. Tot ceea ce veti avea nevoie este o solutie pentru indepartarea siliconului si o spatula. Ambele pot fi gasite la Romstal la preturi foarte bune.

Mellerud - Solutie pentru indepartarea siliconului

Solutia pentru curatarea siliconului are la baza solventi care, dupa ce vor actiona, vor inmuia stratul in exces, facandu-l usor de indepartat cu ajutorul spatulei sau chiar cu o carpa sau un burete. Solutia poate fi utilizata atat pentru indepartarea completa a siliconului proaspat aplicat, cat si pentru cel intarit. Suprafetele de ceramica, acrilice, lemn, sticla si portelan vor ramane fara urme de silicon in cel mai scurt timp.

Solutii indepartare silicon neintarit

Indepartarea siliconului proaspat aplicat este o operatie facila. In acest caz veti avea nevoie de cateva prosoape de hartie si de solutii de genul acetonei, dizolvantului de unghii, diluantului sau alcoolului. In niciun caz nu utilizati lama de cutter sau spatula in cazul siliconului neintarit. Aceste unelte nu vor face decat sa intinda siliconul si sa pateze o suprafata mai mare.

Cum siliconul este inca umed, excesul sau cel aplicat incorect, se poate indeparta direct prin stergere cu hartie. Ca rezultatul sa fie unul mai bun ne putem ajuta de una din solutiile enumerate mai sus. Diluantul, alcoolul sau acetona ne usureaza sarcina si vor lasa o suprafata curata. Retineti totusi ca diluantul este o substanta periculoasa pentru piele care iti poate provoca arsuri. Pentru siguranta utilizati manusi de protectie. Singurul lucru pentru care trebuie sa ne facem griji este ca suprafetele ceramice sa nu se decoloreze dupa utilizarea solutiilor. Bineinteles, acest lucru se poate intampla in cazul unor suprafete ceramice de proasta calitate. Daca aveti dubii, utilizati doar hartie pana obtineti rezultatul dorit.